Integration of reborn Poland and united Romania. Similarities and differences

Abstract

Cuvinte-cheie: Polonia şi România în 1918, integrarea teritorială a Poloniei renăscute şi a României unite, federaţie, autonomie, separatism, problema naţională după Primul război mondial. Rezumat: Deşi anul 1918 a marcat începutul marii uniri a României, iar pentru polonezi o renaştere totală a statalităţii după 123 de ani de sclavie, între aceste procese se găsesc atât diferenţe, cât şi asemănări. Aceasta se referă, în special, la problemele integrării politice şi juridice a teritoriilor poloneze într-un stat şi la „noile” provincii româneşti cu „vechiul” regat. La sfârşitul Primului Război Mondial, în zonele locuite de polonezi şi pe terenuri postulate (aşezate) de români s-au înfiinţat consiliile naţionale independente poloneze şi româneşti. Unii dintre ei au anunţat imediat apartenenţă ţinuturilor lor natale – în special, acest lucru a fost marcat în teritoriile poloneze, iar alţii au fost mai precauţi şi erau în aşteptarea schimbărilor – de exemplu, Basarabia şi Transilvania. Această situaţie era cauzată de condiţia geopolitică, de teama bolşevicilor şi de structura naţională complicată din regiune. De asemenea, ei aşteptau reformele în Rusia, Austria şi Ungaria în privinţa federaţiei şi autonomiei, pentru a prelua experienţa. De altă parte, erau mişcările separatiste germane din Silezia de Sus şi ale maghiarilor în România, care, în cadrul proiectelor create de cvasi-state au avut şansa de a-şi menţine poziţiile. Necesitatea de autonomie în rândul locuitorilor din unele regiuni (Basarabia, Transilvania, Silezia Superioară) a fost, de asemenea, rezultatul experienţei anterioare a existenţelor în ţările imperiale (cu un nivel mai înalt de civilizaţie). Procesul de unire, economic şi mental, a diferitelor regiuni a fost foarte complicat, fapt care este evident până în prezent. Polonia şi România, precum şi alte ţări din Europa Centrală au devenit state naţionale, însă, România a fost mai centralizată. A fost un pericol şi teama privind descentralizarea minorităţilor naţionale. Au fost disensiuni între centru şi regiuni cu privire la modul de gestionare a acestora. Acest lucru se întemeia, uneori, pe sloganuri naţionaliste, cum ar fi „Basarabia pentru basarabeni” şi „Bucovina pentru bucovineni”. Sloganuri similare au apărut în Silezia de Sus, deşi această regiune a fost singura în Polonia care a primit autonomie teritorială.